Cum alegem medicul de familie?

Comunicarea reprezinta baza relatiei cu medicul de familie ! Este esential ca pacientul sa se simta confortabil in fata medicului si sa aiba incredere in acesta.

De obicei ne selectam medicul de familie in functie de recomandari sau proximitate.

Dar aceste doua criterii nu sunt suficiente si ar mai trebui sa avem in vedere urmatoarele aspecte :

• EXPERIENTA PROFESIONALA
• GRADUL PROFESIONAL
• PREGATIREA PROFESIONALA : este important sa ne orientam catre medici bine pregatiti, care sunt la curent cu evolutia medicinei si care au o perspectiva de ansamblu asupra bolilor
• EMPATIA SI DISPONIBILITATEA : disponibilitate mai mare pentru pacient, astfel incat medicul sa ajunga sa ii cunoasca tot contextul personal/de familie si sa interpreteze manifestarile in contextul familial si socio-economic
• IMPLICAREA : medicul trebuie sa faca mai mult decat sa dea un bilet de trimitere catre specialist atunci cand pacientul are probleme. Ii face recomandari, ii da explicatii, ii raspunde la intrebari

Din punct de vedere etimologic, anamneza provine din grecescul ana cu intelesul din, prin si mnesis tradus memorie. Ea reprezinta totalitatea informatiilor obtinute de terapeut in urma unei discutii deschise cu bolnavul. Asadar, prima etapa a relatiei dintre terapeut si pacient o reprezinta realizarea unui contact interuman de care depinde intr-o mare masura rezolvarea cu succes a problemelor pentru care pacientul solicita ajutorul.

Anamneza reprezinta o importanta sursa de date subiective (simptome) despre boala sau bolile de care sufera pacientul, dar si date despre fondul sau biologic, situatia sociala si profesionala, despre starea sa psihica si emotionala etc. In timpul discutiei libere, intre bolnav si terapeut se stabileste o relatie psihologica importanta, prin care pacientului ii este transmisa increderea in terapeut si in mijloacele terapeutice alese de acesta pentru a-i rezolva problemele legate de starea lui de sanatate. In cadrul acestui proces bolnavul poate fi constientizat de aspectele bolii sale, de semnificatia si corelatia  bolii cu anumite etape ale vietii sale. De asemenea, el poate fi corectat, indrumat sau chiar se pot forma atitudini pozitive fata de particularitatile patologiei sale.

Discutia cu bolnavul urmareste, printre altele, planificarea si explicarea masurilor privind investigatiile si tratamentul cu care acesta trebuie sa fie de acord. Acest aspect nu este socotit un moment delimitat in timp, ci el are loc pe toata perioada relatiei terapeut – pacient. Nefiind numai o discutie cu scop informativ, de culegere a datelor, anamneza are printre altele un obiectiv psihologic, de stabilire a unei relatii de incredere intre parteneri, un obiectiv formativ, educativ pentru bolnav si, bineinteles, un obiectiv terapeutic.

Anamneza are si o valoare diagnostica, intrucat culegerea si interpretarea datelor de la bolnav ajuta terapeutul sa stabileasca o prezumtie de diagnostic, de la care pornesc urmatoarele investigatii ce vor ajuta la stabilirea diagnosticului final.

Tipuri de diagnostic :

Prezumtiv

Este prima etapă a oricărui diagnostic. Reprezintă suspiciunea existenței unei anumite afecțiuni. Se stabilește în baza tabloului clinic prezent, a simptomelor subiective, a examenului obiectiv, a istoricului bolii, antecedentelor personale și heredo-colaterale, adică a anamnezei. Acest diagnostic poate fi confirmat sau infirmat prin investigații clinice și paraclinice suplimentare.

Definitiv

sau de certitudine este etapa finală a unui diagnostic. Reprezintă definirea clară a afecțiunii de care suferă pacientul și include diagnosticul diferențial. Acest diagnostic este stabilit în urma investigaților clinice, de specialitate și paraclinice cerute de medic.

Diagnosticul definitiv poate fi stabilit adesea doar în baza simptomatologiei clinice.

Diferential

Este etapa de diagnostic în care diagnosticul prezumtiv este comparat cu tablourile clinice și paraclinice a altor afecțiuni cu simptomatologie asemănătoare.

Există cazuri în care după investigații suplimentare diagnosticul rămâne prezumtiv în continuare și/sau în observație.

Clinic

Investigațile clinice și clinice de specialitate sunt efectuate de către medicul de familie sau medicul specialist. Medicul de familie stabilește diagnosticul sau diagnosticul prezumtiv iar medicul de specialitate efectuează o examinare clinică țintită pe diagnosticul prezumtiv. Este bazat pe simptomatologia subiectivă (ceea ce descrie pacientul sau aparținătorii) sau obiectivă (constatările făcute de examinator). Cuprinde următoarele:

• semne și simptome
• istoricul bolii
• antecedente personale fiziologice și patologice
• antecedente heredo-colaterale (familiale)
• mediul de viață și de muncă
• examenul fizic al aparatelor și sistemelor

Paraclinic

Se bazează pe explorarea paraclinică a individului și cuprinde:

• laborator clinic de: hematologie, biochimie, bacteriologie, imunologie, citologie
• imagistică
  • Rx: bazate pe proprietățile razelor röntgen radioscopie, radiografie:(MRF- micro-radio-fotografie) pulmonară, renală simplă sau cu substanțe de contrast, hepatică, osoasă, articulară, craniană,CT (computertomografie),
  • ecografie: cardiacă, abdominală, tiroidiană, de glande mamare
  • RMN (Rezonanță Magnetică Nucleară)
  • Imagistica nucleară – folosește proprietatea fizică a anumitori izotopi radioactivi.
• explorări funcționale – a aparatului respirator (spirometrie), cardio-vascular ( EKG– electrocardiogramă), aparatului renal (sondaje), secreției gastrice, ficatului, căilor biliare, pancreasului exocrin (tubaje sau fibroscopice- endoscopie: esofagiană, gastroscopie, colonoscopie), analizatorului vizual (acuitate vizuală), analizatorului acustico-vestibular (audiometrie), sistemului nervos ( EEG – electroencefalogramă).

Se bazează pe utilizarea de aparatură specială, fiind efectuat la cererea medicului specializat pe domeniul de care este legată explorarea.

Intraoperator

Este considerat un act medical invaziv fiind efectuat în timpul unei intervenții chirurgicale. Are ca scop examinarea clinică, explorativă paraclinică (prelevare de țesuturi,secreții cu scop de diagnostic paraclinic de microbiologie, biochimie, citologie) a pacientului în timpul intervenției chirurgicale. Ex. puncție–biopsie–operație exploratorie.

Dupa stabilirea planului terapeutic, medicul va urmari periodic starea pacientului si, in cazul in care este nevoie, va face modificarile necesare.

Profesorul Luc Montagnier, laureat al premiului Nobel pentru Fiziologie şi Medicină în 2008 pentru descoperirea virusului HIV, consideră că prevenţia este medicina viitorului şi că aceasta trebuie scoasă din spitale şi sa fie dezvoltată în locurile în care omul modern îşi desfăşoară activitatea.

Aflat în România cu ocazia aniversării unui an de la proiectul Moment Magellan (contribuţia românească la Programul Global Ethics – iniţiat de Federaţia Mondială a Asociaţiilor, Centrelor şi Cluburilor pentru UNESCO), profesorul Montagnier a declarat într-un interviu pentru agenţia Mediafax, că, în ciuda progresului înregistrat de tehnologie (care permite creşterea speranţei de viaţă), medicina ar trebui sa facă mai mult în ceea ce priveşte maladiile care atacă în continuare, deopotrivă pe cei tineri şi pe cei în vârstă.

Astfel, medicii se confruntă cu apariţia unor boli grave la vârste fragede şi foarte fragede, de tipul cancerelor, reumatismului, bolilor neuro-degenerative şi cardiovasculare – probleme care uneori pot fi ţinute în frâu cu tratamente corespunzătoare, dar foarte rar complet vindecabile.

Toate aceste maladii au o importanţă deosebită şi preocupă din ce în ce mai mult nu doar comunitatea medicală, ci şi societatea în ansamblul ei, pentru că ele trebuie prevenite, a mai spus profesorul Luc Montagnier, precizând că trebuie găsite mijloacele pentru a diagnostica precoce începutul acestor maladii şi pentru a stopa evoluţia lor.

Medicina viitorului

El a explicat în interviu că aşa s-a născut conceptul de „medicina celor 4 P”:

P1 – predictivă (anticipativă)

P2 – preventivă

P3 – personalizată

P4 – participativă

Montagnier porneşte de la ideea că „pacientul nu este o cifră, un caz, un subiect, ci este o fiinţă umană căreia să trebuie i se acorde timp, să fie ascultată şi alături de care să se poarte un dialog constructiv”.

Însă pentru a putea fi aplicată „medicina celor 4 P”, sistemele de sănătate trebuie să-şi reînnoiască metodele în direcţia unei abordări holistice a îngrijirilor centrate pe persoană şi pe relaţii interpersonale, iar nu pe boală.

Luc Motagnier susţine că prevenţia nu ţine doar de medic, ci şi de individ. Înainte ca acesta să ceară ajutorul medicului pentru restabilirea sănătăţii, el trebuie să fie atent la modul în care trăieşte, la alimentaţie, odihnă, combaterea stresului excesiv.

Pentru buna funcţionare a organismului, profesorul recomandă alegerea fructelor, legumelor, plantelor proaspete sau cât mai puţin prelucrate termic deoarece doar aşa ne putem bucura de antioxidanţii de care dispun. „Cei mai buni antioxidanţi vin din surse naturale”, spune profesorul.

Aceşti antioxidanţi contraatacă radicalii liberi menţinând astfel starea de sănătate, de aceea este benefic să utilizăm combinaţii de antioxidanţi, nu doar unul singur, spre exemplu, vitaminele E şi C formează împreună una dintre cele mai bune combinaţii antioxidante. Însă tot ceea ce este în exces strică, inclusiv o cantitate prea mare de antioxidanţi în organism dăunează, spune Luc Montagnier.

Cât priveşte stilul de viaţă, Luc Montagnier a mai adăugat că stresul este benefic, până la un punct. Însă atunci când o persoană se confruntă de ani de zile cu situaţii extrem de stresante, are o alimentaţie dezorganizată şi deficitară în nutrienţi, fumează, consumă alcool, este sedentară şi nu face nimic pentru a se relaxa şi scăpa de încărcătura psihologică negativă, pot apărea problemele de sănătate, iar bolile deja existente se pot agrava.

Cine este Luc Montagner

Laureatul premiului Nobel pentru medicină, profesorul Luc Montagnier, care a descoperit virusul imunodeficienţei umane, a absolvit Facultatea de Medicină şi Facultatea de Ştiinţe Biologice de la Universitatea din Paris. La vârsta de 23 de ani a devenit asistent universitar, iar după o perioadă de stagiu postdoctoral în două laboratoare britanice, şi-a petrecut următorii ani de carieră în Institutul Curie şi, aproape 30 de ani, în Institutul Pasteur din Paris.

În cadrul Institutului Pasteur, profesorul Montagnier a fondat Unitatea de Cercetare Virală Oncologică, unde şi-a dedicat activitatea studiului virusurilor cancerigene, în special retrovirusurilor oncogene.